Distanța de curgere a unui izolator este cea mai scurtă distanță dintre două părți conductoare măsurată de-a lungul suprafeței izolației. Raportul dintre această distanță și valoarea efectivă a tensiunii maxime de funcționare a echipamentului, în mm/kV. Formula de calcul a distanței de curgere poate fi exprimată astfel:
Distanța la suprafață de curgere=/ tensiunea maximă a sistemului
Dintre acestea, distanța de suprafață se referă la distanța de curgere pe izolator, iar cea mai mare tensiune a sistemului se referă la cea mai mare tensiune de funcționare purtată pe izolator. În aplicațiile practice, selectarea distanței de curgere va fi determinată în funcție de gradul de poluare și cerințele de siguranță. De exemplu, în zonele puternic poluate, distanța de fuga general adoptată este de 31 mm/kilovolt.
În plus, unele literaturi menționează utilizarea coeficientului proporțional k (în general 0.7-0.8) pentru a calcula distanța de fuga, unde k este coeficientul proporțional, S reprezintă lungimea suprafeței și U reprezintă tensiunea. Dar această metodă poate fi mai aplicabilă estimărilor în situații specifice, iar metoda principală de calcul se bazează încă pe raportul dintre distanța la suprafață și cea mai mare tensiune a sistemului.
În rezumat, calculul distanței de curgere a unui izolator depinde în principal de relația dintre distanța de suprafață a designului izolatorului și tensiunea maximă a sistemului, iar formula de calcul specifică se poate modifica în funcție de diferite standarde și condiții. La selectarea izolatoarelor, este necesar să se țină cont de mediul în care sunt utilizați (cum ar fi gradul de poluare) și de cerințele de siguranță pentru a asigura o curgere suficientă pentru a evita apariția deversării târâtoare.